Mihai Napu – Eroina ești tu

(1 voturi)

Contribuție:  emirad


versuri: Adrian Păunescu

Eroina esti tu

Intro:
       

Am
Ce mai faci ? Ce mai spui ?
.................
Unde eşti ? Mai exişti ?
Dm
Ochii mei sunt nebuni, 
.....E.........Am
După ochii tăi trişti .

Te aştept peste tot
Şi visez să te-mbuni,
Am zidit pentru noi
Un spital de nebuni .

		......G
		Acest fel de a fi
		.........C
		Vreau oricum să-l conservi,
		......E
		Un spital pentru cord,
		................Am
		Cu salon pentru nervi .

		Nu e logic nimic,
		În întregul demers,
		Amintiri au murit 
		Şi contururi s-au şters .

Nu ştiam c-am avut
Acest mare noroc,
Să trăiesc lâng-un om 
Care lumii-i dă foc .

Consolat, te aştept,
Mi-e necaz şi pustiu 
Şi mă tem să te-ntorci,
Cred că nu te mai ştiu .

                 Poate că, între timp,
                 Chiar şi tu te-ai schimbat,
                 Un păcat părăsind,
                 Îţi asumi alt păcat .

                 Poate numele tău
                 E precum ţi-am spus eu,
                 Şi eşti rodul divin,
                 Fiica lui Dumnezeu .

Se repetă solistica de la intro.

Să te caut nu vreau,
Să te-aştept nu mai pot,
Mi-am propus să te uit,
Cu iubire cu tot .

Îndărătnic te porţi,
Şi absurd, şi naiv,
Dar eu hachiţa ta
Nu mai pot s-o cultiv .

               Doar atât mai aştept,
               Să-ţi revii, să te-aduni,
               C-am făcut pentru noi
               Un spital de nebuni .

               Ne putem odihni,
               În cămaşa de lanţ,
               Terapie de şoc,
               Pentru foştii amanţi .

Eu, din lacrima mea,
Am făcut, mai la Nord,
Un spital pentru nervi,
Un spital pentru cord .

Bat pe-acolo ninsori,
Într-un fel îngeresc,
Ca să-ţi dea de-nţeles
Că eu tot te iubesc .

               Însă nu te iubesc
               Ca să vii, ca să pleci, 
               Te iubesc gratuit,
               Inutil pentru veci .

               Poţi la şes coborî,
               Poţi rămâne-n zăpezi,
               Te iubesc fără sens
               Şi tu nici nu contezi .

Se repetă solistica de la intro

Astăzi, încă te joci
De-a misterul întreg,
Cei din jur ori nu ştiu,
Ori, ştiind. nu înţeleg .

Dar, treptat, vei simţi
Că fiorul trecu
Şi vei vrea să le-arăţi
Că-n poeme eşti tu .

           Şi, atunci, ai să lupţi,
           Să le poţi demonstra
           Că, la mine în vers,
           Este chiar viaţa ta .

           Şi te vor umili, 
           Contestând dreptul tău,
           Dar eu nu te-am numit,
           Ca să nu-ţi fac vreun rău .

O s-apari, pe nedrept,
După ce am să mor,
Cu un alt personaj,
Scris de alt autor .

Şi, atunci, ai să negi
Adevărul cel strict
Că-ntre noi a fost şi
Acest straniu conflict .

           Şi vei face recurs
           Că-ntr-o zi ai să vrei
           Să arăţi cine-ai fost,
           Între-atâtea femei .

           Eu, atunci, am să-ţi fiu
           Cel din urmă atu,
           Declarând că, oricum,
           Eroina eşti tu .

           Astfel, adeveresc
           Că şi azi ne iubim
           Şi, murind, am să fiu
           Soţul tău legitim .

Notă: Se cântă grupat 2 strofe + 2 refren
Pentru audiție:
https://www.youtube.com/watch?v=RScoIaexvbo

Folk  

Ultima actualizare:  30.07.2015

Pentru a putea vota sau adăuda comentarii, e nevoie să te autentifici sau înregistrezi .

Acorduri