Maria Magdalena Dănăilă – Ruga

(1 voturi)

Contribuție:  Andoria


Ciupeala: 532312


                           
Pacatul îmi trezeste de sine uitarea,
                             
Si raul se dezlantuie-n sufletul meu.
                            
În aer vad albastru cum vine-nserarea,
                               
Si fulguie în suflet chinul lung si greu.
                             
Mi-e sufletul, iubite, o apriga iarna,
                        
În tine se asterne speranta mea.
                                
Aud cum bate-n vifori, la geamuri, tristetea,
                          
Si o privesc pierduta de dupa perdea.

                                        
         Refren:  Nu-mi mai recunosc nici glasul, nici mâna,
                                        
                  Chiar chitara-mi pare straina acum,
                                  
                  Totul e straniu: culoarea,lumina,
                                           
                  Si-un gol în suflet doare nebun.

                                          
                  Daruieste-mi Doamne lumina, ninsoarea
                                                
                  Sa îmbrace în alb negrul gândului meu,
                                           
                  Sa astearna-n suflet cu grija uitarea,
                                              
                  Si-n zapada ta sa-mi plâg dorul mereu.

Ce vifor sufla-n mine, ce crâncena soarta,
Ma face sa simt lumea ca nu mai e a mea.
Ce crivat se dezlantuie-n fiece data,
Si-mi biciuie privirea sa nu te pot uita.
Privesc uimita ceasul, tresar speriata,
Îl tin în mâini cu ciuda si-l strivesc sub calcâi.
E timpul mult prea iute, prea aprig ma calca,
Si nu mai pot patrunde duios sa îl mângâi.

          Refren: .......................................

Folk  

Pentru a putea vota sau adăuda comentarii, e nevoie să te autentifici sau înregistrezi .

Acorduri