Intro: D Dsus2 D Dsus2 D Dar câte păduri s-au jertfit în vioară A Ca pururea cântecul să nu mai moară, G Dar câte frunzişuri se simt în vioară, D A Frunzişul de toamnă, frunzişul de vară. D Frunzişul de moarte şi de înviere, A Vioara mai multe ne dă decât cere, G Vioara-i pădure ce-n sine rezumă D Adânci rămurişuri, o umbră postumă. A D Refren: Istoria însăși se poate să moară, A D Dar forța pădurii se află-n vioară, A D Istoria însăși se poate să moară, A D Dar forța pădurii se află-n vioară. Dar, uite, vioara mai e credincioasă Şi muzicii mari şi pădurii de-acasă Şi nu e nervură în toată pădurea Să nu se fi plâns când venise securea. Şi uite vioara, prin stări nepătrunse, Fidelă e astăzi şi ultimei frunze, Sunt mii de copaci şi sunt crengi milioane Ce pot tonul ei să-l plătească prin toane. Refren: De unde această vioară supremă Când noi fiecare-avem o problemă De unde această vioară perfectă Când noi între fulger trăim şi insectă? Când noi suferim şi de frig şi de sete, Vioara-n concerte ia foc pe-ndelete, Invidia codrilor către vioară Ar fi şi firească, ar fi şi barbară. Refren: |