Mircea Vintilă - Frunză verde de albastru

G                    Bm
Şi-am zis verde de albastru,
C               G
Mă doare un cal măiastru,
Am             G
Și-am zis pară de un măr,
Am          G
Minciună de adevăr.


G                   Bm
Și-am zis pasăre de peşte,
C           G
Descleştare de ce creşte,
Am                G
Și secundă-am zis de oră,
Am            D7
Curcubeu de auroră.


C               Bm
Am zis os de un schelet,
       Am          Em               
Am zis hoţ de om întreg,
   C              G
Și privire-am zis de ochi
C             D
Și că-i boală ce-i deochi.


G                    Cadd9
Și de bine-am zis la morţi
      D              G
Și de şase-am zis la sorţi,
      Cadd9      D
Și am zis unu de doi
             G
Și zăpadă de noroi,
                     Cadd9
Că am vrut să fac cu gura
      D            G
Focul ce-l făcea arsura
        Cadd9           D
Că n-am fost trezit, că dorm
                   G
Pe un cal cu şa de domn,
                       Cadd9
Alergând pe-un câmp de noapte,
      D          G
De la unu pân la şapte, 
      Cadd9        D
De la şapte pân la zece,
                   G
Mi-a căzut o viaţă rece,
                     Cadd9
De la frunză pân’ la umbră,
       D           G
Mi-a căzut o viaţă dublă,
     Cadd9        D
Ca pământul şi cu lună,
                       G
Noaptea când stau împreună.


Frunză verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Pe care mă ţin călare
Cu capul la cingătoare.


De mă duc, mări, mă duc
Ca toamna frunza de nuc
Ori ca iarna frunza albă
De la floarea de zăpadă.


Frunză verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Potcovit pe lună plină
Cu miros de la sulcină.


Înhămat pe soare plin,
Tot cu miros de pelin,
Și ţinut de gât cu mine
Tot în dragoste de tine,
Că mi-a fost crescut pe umăr
De din doi în doi un număr,
Tot din trei în trei o iarbă
Și din patru-n patru-o salbă,
Și din cinci în cinci un pom,
Și din şase-n şase-un om.


Frunză verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Văd în faţă mov şi verde,
Coloarea care mă perde.


Corcov văd cu veselie,
Coloarea ce nu se ştie,
Mai aud şi-un sunet sus,
Care nu au fost adus.


În timpan de oameni vii,
În a fi şi a nu fi,
Când îmi cade umbră lungă
Pe sub ochii grei cu pungă.


Şi-am zis aripă cu pene,
Ca să zbor cu ea prin vreme
Și-am zis măr ca să zic sâmburi
Și-am zis pom ca să zic scânduri
Și-am zis nord ca să zic suduri
Și dulceaţă ca să sudui
Și-am zis inimă la piatră
Și cântec la tot ce latră
Și potcoavă la octavă
Și uscată la jilavă,
Tot le-am potrivit pe dos
Pe un fluieraş de os,
Din osul de la picior
Care-mi cântă cu fior,
Și din osul de la mână
Fluierând o săptămână,
Şi-am cântat din coasta mea
Din vertebra ca o stea,
De-a-ncălecare pe-o şa,
Pe o şa de cal măiastru,
Foaie verde de albastru,
Foaie verde de albastru,
Foaie verde de albastru,
Foaie verde de albastru.

Transpunerile de pe acest site reprezintă viziunea personală a utilizatorilor asupra pieselor.
44d121a669a2fa2a6f726048d838ccff
f7e9d1d2-ebba-44ba-8198-e810bddf71a6