Capo II G Ce greu e când moare o floare, C D G Ce greu e când moare un vis, C D C G Când soarele nu mai răsare, C D G Nimic nu mai poate fi zis. Ce bine că lumea mai speră Când totul în jur e-ngropat, Pământul e-ascuns că-ntr-o seră, E ros, condamnat şi uscat, Pământul e-ascuns că-ntr-o seră, E ros, condamnat şi uscat. Nimic nu mai stă în picioare Şi munţii se clatină toţi, Umblăm zi de zi la-ntâmplare În nişte trăsuri fără roţi, Umblăm zi de zi la-ntâmplare În nişte trăsuri fără roţi. Se rupe zăgazul răbdării Şi lacrimi sparg ziduri şi zări Şi-n ceasul din urmă-al răbdării Ne pierdem pe niște cărări Şi-n ceasul din urmă-al răbdării Ne pierdem pe niște cărări. Curajul de-a merge-nainte Dispare cu ultimul tren, Nimic nu e-n stare s-alinte Banalul, umilul refren, Nimic nu e-n stare s-alinte, Banalul, umilul refren. Şi dacă iubirea e-o armă Şi toţi vom muri împuşcaţi, Vom trage semnalul de-alarmă Atunci când vom fi condamnaţi, Vom trage semnalul de-alarmă Atunci când vom fi condamnaţi. Şi când ne vom duce departe Şi totul va fi mai curat, Va ninge frumos peste toate Şi totul va fi îngropat, Va ninge frumos peste toate Şi totul va fi îngropat Şi totul va fi îngropat Şi totul va fi îngropat. |