intro: Em B7 x2 Em B7 Em Sunt nopţi şi zile pe pământ Em B7 G Când nu mai e nimica sfânt Am B7 Şi omul trage-n jug din greu, Em B7 Em Nebunii pleacă din spital B7 G Şi intră-n câmpul social C B7 Şi îl ucid pe Dumnezeu. Nebunii urcă-n vârf de tot, Comandă lumea idiot, Declară zilnic un război, Murim săraci, murim umili, Din moftul unor imbecili Şi este vai şi-amar de noi. refren x2: Am Suntem pe mâna unor nebuni, Em Suntem pe mâna unor nebuni, B7 Em C Bm Suntem pe mâna unor mari nebuni. Nebunii fac în lume foc, În oameni nu mai cred deloc, Ca în relicve care-au fost, Zoologia e la preţ, Stau geniile în coteţ Iar Shakespeare li se pare-un prost. Nu mai există nici valori, Nu se mai nasc nemuritori, Există bani şi-atâta tot, Să fim maimuţe-n carnaval, Maimuţa n-are ideal, Maimuţa are numai bot. refren x2 Sunt puse ţările la zid, Democraţia e un vid, Sub echilibrul pururi frânt, Se-aruncă-n lume maladii, Popoarele spre-a se rări, Că-s prea mulţi oameni pe pământ. Şi, totuşi, neamul omenesc, Contrar acelor ce-l pândesc, Va ridica pământu-n cer, Din piatră ne vom lua ovăz Şi vom lansa cumplitul văz Din ochii orbi ai lui Homer. refren x2 |